ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Acasă AJF Cuvântul Președintelui
Cuvântul Președintelui Imprimare Email

DSC00700FOTBALUL, cel mai practicat, popular, iubit, privit și comentat sport din lume, te provoacă să vrei să faci parte din el!

Efectul magic al mingii, care te atrage atunci când ești mic, te ține ancorat în lumea fotbalului de-a lungul vieții, indiferent de vârstă sau posibilități, calități sau aptitudini. Jucător, antrenor, oficial al echipei, arbitru, observator, ziarist sau simplu spectator, atunci când te întrebi ce ți-a oferit fotbalul, ești obligat să te întrebi și ce ai reușit tu să îi oferi! Pasiune, ambiții, încrâncenare, bucurii, supărări, reușite și nereușite, toate fac parte din joc, indiferent de rolul pe care îl joci. Toate aceste trăiri, toate situațiile și experiențele prin care treci, te obligă însă la ECHILIBRU și FAIR-PLAY. Pentru că fără FAIR-PLAY și ECHILIBRU , cu prea multă patimă, ajungi să aduci deservicii fotbalului.

Vreau, ca toți, să ne aducem contribuția la dezvoltarea fotbalului mic din județul Alba, să asigurăm cadrul organizatoric necesar pentru a încuraja copiii și tinerii să practice acest joc, să fim competitivi la nivel național și într-un mediu corespunzător să descoperim jucători și arbitri talentați, să le dăm posibilitatea să progreseze și să facă saltul spre fotbalul mare!

Județul Alba a demonstrat de-a lungul timpului că are potențial fotbalistic, dând nume de legendă fotbalului , precum Bazil Marian, Iosif Lengheriu, Cornel Țălnar, sau echipe cu tradiție, redutabile în competiția abordată în anumite perioade ale vremii: Unirea Alba Iulia, Soda (Solvay) Ocna Mureș, Metalurgistul Cugir, Metalul Aiud .

Istoria ne obligă, iar în prezent, alți jucători tineri din județ fac parte, sau sunt pretendenți la echipele naționale de juniori sau tineret. Potențial fotbalistic există, dar trebuie descoperit și pus în valoare și acest lucru poate fi realizat doar într-un mediu sănătos.

Vă invit să încurajăm cu fair-play, echilibru și responsabilitate fenomenul fotbalistic, să fim dedicați frumuseții jocului, să-l protejăm și să contribuim la viitoarele reușite ale lui!

Sorin CORPODEAN

Președinte AJF Alba

 

Prietenii AJF Alba