Campionatul Speranțelor "Dragoș Damian". Vezi aici echipele înscrise, programul și rezultatele competiției U-9: |
![]() |
![]() |
Campionatul Speranțelor "Dragoș Damian" este o competiție de fotbal pe teren redus (20m. / 40m.) pe teren sintetic sau iarbă naturală, organizată de către Asociația Județeană de Fotbal Alba, la categoria U-9 (băieți născuți după 01.01.2009 și mai mici și fete născute după 01.01.2007 și mai mici), în memoria celui care a fost Dragoș Damian, fostul căpitan al echipei AS Inter Ciugud. La ședința de lucru din 15 mai 2018, au participat: Bicheși Adrian (AFC Kinder Alba Iulia), Boca Tiberiu (CSC Bistra) și Neagu Marius (ACF Metalurgistul 1939 Cugir). În ediția din acest an s-au înscris un număr de 10 echipe, care au fost repartizate in 3 grupe după criteriul geografic. Echipele repartizate în grupa A vor disputa 3 jocuri fiecare, iar echipele din grupele B și C, vor disputa 2 jocuri în prima fază a grupelor (26 mai 2018-Sâmbătă), urmând ca în faza a doua a grupelor (9 iunie 2018), să se califice primele două clasate din fiecare grupă, unde se vor forma încă două grupe a câte trei echipe, iar la faza finală din 17 iunie 2018, de la Zlatna, locurile 1 și 2 din fiecare grupă a fazei a doua, vor juca semifinalele, finala mică și finala mare. Cele trei grupe sunt: Grupa A: CS Olimpia Aiud, ACS Juniorul Aiud, CSC Bistra și CS Ocna Mureș; Grupa B: AFC Unirea 1924 Alba Iulia, CS Navobi Alba Iulia și AS Unirea Juniors Alba Iulia; Grupa C: ACF Metalurgistul 1939 Cugir, AFC Kinder Alba Iulia și ACS Școala de Fotbal Valea Frumoasei. Programul este următorul: Grupa A
Data: 26.05.2018 (Sâmbătă) Localitatea: Aiud - Stadion Aiudelul Teren 1 - Ora 14:00 - ACS Juniorul Aiud 3-0 CS Olimpia Aiud Teren 2 - Ora 14:00 - CS Ocna Mureș 4-3 CSC Bistra Teren 1 - Ora 15:00 - CS Olimpia Aiud 2-5 CS Ocna Mureș Teren 2 - Ora 15:00 - CSC Bistra 1-4 ACS Juniorul Aiud Teren 1 - Ora 16:00 - ACS Juniorul Aiud 4-2 CS Ocna Mureș Teren 2 - Ora 16:00 - CS Olimpia Aiud 5-0 CSC Bistra Grupa B
Data: 26.05.2018 (Sâmbătă) Localitatea: Oarda de Jos Ora 10:00 - AFC Unirea 1924 Alba Iulia 7-4 CS Navobi Alba Iulia Ora 11:00 - AS Unirea Juniors Alba Iulia 0-6 AFC Unirea 1924 Alba Iulia Ora 12:00 - CS Navobi Alba Iulia 4-1 AS Unirea Juniors Alba Iulia Grupa C
Data: 26.05.2018 (Sâmbătă) Localitatea: Cugir - Arena CSO Ora 10:00 - ACF Metalurgistul 1939 Cugir 5-0 AFC Kinder Alba Iulia Ora 11:00 - ACS Școala de Fotbal Valea Frumoasei 0-2 ACF Metalurgistul 1939 Cugir Ora 12:00 - AFC Kinder Alba Iulia 2-4 ACS Școala de Fotbal Valea Frumoasei FAZA A DOUA A GRUPELOR Grupa 1 (formată din locul 1 din grupa A, 2 din grupa B și 1 din grupa C)
Data: 9 iunie 2018 (Sâmbătă) Localitatea: Aiud - Stadion Aiudelul Ora 10:00 - ACS Juniorul Aiud 5-2 CS Navobi Alba Iulia Ora 11:00 - ACF Metalurgistul 1939 Cugir 3-2 ACS Juniorul Aiud Ora 12:00 - CS Navobi Alba Iulia 5-2 ACF Metalurgistul 1939 Cugir Grupa 2 (formată din locul 2 din grupa A, 1 din grupa B și 2 din grupa C)
Data: 9 iunie 2018 (Sâmbătă) Localitatea: Săsciori Ora 10:00 - ACS Șc. de Fotbal Valea Frumoasei 3-2 AFC Unirea 1924 Alba Iulia Ora 11:00 - AFC Unirea 1924 Alba Iulia 4-1 CS Ocna Mureș Ora 12:00 - CS Ocna Mureș 3-4 ACS Șc. de Fotbal Valea Frumoasei FAZA FINALĂ, va avea loc pe stadionul din Galtiu, comuna Sântimbru, în deschiderea finalei Cupei României, care va avea loc Duminică -17 iunie 2018- Semifinala 1: Locul 1 din grupa 1 - Locul 2 din grupa 2 Ora 12:00: ACS Juniorul Aiud - AFC Unirea 1924 Alba Iulia Semifinala 2: Locul 2 din grupa 1 - Locul 1 din grupa 2 Ora 13:00: CS Navobi Alba Iulia - ACS Școala de Fotbal Valea Frumoasei 0ra 14:00 Finala Mică: Învinsă semifinala 1 - Învinsă semifinala 2 Ora 15:00 Finala Mare: Câștigătoare semifinala 1 - Câștigătoare semifinala 2 Ora 16:00 - Festivitatea de premiere la toate competițiile Ora 18:00 - Finala Cupei României - Faza Județeană |