Campionatul Munților Apuseni 2022 (ediția a XI-a) a ajuns în faza sferturilor de finală. Vezi care sunt echipele calificate: Imprimare
Miercuri, 27 Iulie 2022

Duminică, 31 iulie 2022, vor avea loc jocurile din cadrul sferturilor de finală ale Campionatului Munților Apuseni (ediția a XI-a), fotbal pe teren redus pentru zona rurală. Au plecat la drum în actuala ediție, 14 echipe de copii și 14 echipe de seniori din: Poiana Vadului, Arieșeni, Bucium, Ciuruleasa (grupa A), Bistra, Sohodol, Sălciua, Albac (grupa B), Lupșa, Roșia Montană, Avram Iancu (grupa C), Vadu Moților, Horea și Vidra (grupa D).CMA Sfert 2022

După faza grupelor, în urma jocurilor disputate și a clasamentelor finale din grupă, din cele 28 de echipe înscrise, reprezentând localitățile menționate, au mai rămas în luptă pentru faza sferturilor de finală la copii, echipele clasate pe primele două locuri din grupe, adică: Poiana Vadului și Ciuruleasa(din grupa A), Albac și Bistra (din grupa B), Lupșa și Roșia Montană (din grupa C), Horea și Vadu Moților (din grupa D), iar la seniori: Poiana Vadului și Arieșeni (din grupa A), Bistra și Sohodol (din grupa B), Lupșa și Roșia Montană (din grupa C), Vadu Moților și Horea (din grupa D).

Se remarcă faptul că echipele din Lupșa, Poiana Vadului, Roșia Montană, Vadu Moților, Bistra și Horea, s-au calificat atât la juniori, cât și la seniori.

Rezultatele înregistrate și clasamentele finale din grupe le vedeți AICI.

Conform criteriului de împerechere a jocurilor din sferturile de finală, duminică - 31 iulie, la Bistra și Poiana Vadului (în premieră), vom avea următoarele jocuri:

 

 

Teren Poiana Vadului:

10:00 - Ciuruleasa (A2) 0-9 Lupșa (C1) - Copii

10:50 - Arieșeni (A2) 1-2 Lupșa (C1) - Seniori

11:40 - Poiana Vadului (A1) 7-1 Roșia Montană (C2) - Copii

12:30 - Poiana Vadului (A1) 4-1 Roșia Montană (C2) - Seniori

Teren Bistra:

16:30 - Albac (B1) 4-2 Vadu Moților (D2) - Copii

17:20 - Sohodol (B2) 1-0 Vadu Moților (D1) - Seniori

18:10 - Bistra (B2) 3-1 Horea (D1) - Copii

19:00 - Bistra (B1) 4-0 Horea (D2) - Seniori

Faza a III-a: - Semifinale (6 august) - Teren Ciuruleasa

 Echipele calificate din sferturi, se vor împerechea după cum urmează: 

Semifinala 1: câștigătoarea dintre A1-C2 - câștigătoarea dintre B1-D2

Semifinala 2: câștigătoarea dintre A2-C1 - câștigătoarea dintre B2-D1

Faza a IV-a: 7 august 2022 - Teren Ciuruleasa

FINALA MICĂ: se va disputa între echipele învinse în semifinale.

FINALA MARE: se va disputa între echipele câștigătoare în semifinale.

Albumul foto îl puteți vedea pe pagina de facebook a Asociației Județene de Fotbal Alba sau accesând linkul de AICI.