17 august 2014: Arbitri și observatorii vor susține probele fizice și teoretice pentru noul sezon Imprimare
Joi, 07 August 2014

Testari arbitrii-159Duminică, 17 august 2014, Comisia Județeană de Arbitri Alba va organiza probele fizice (stadion „Cetate” din Alba Iulia) și teoretice (Amfiteatrul A9 din incinta Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia). Deși, inițial, probele au fost programate pentru duminică, 10 august 2014, Comisia Județeană de Arbitri, împreună cu președinții de subcomisii locale au hotărât ca aceste probe să fie amânate cu o săptămână, în urma amânării începutului de campionat din Liga a IV-a cu o săptămână, decizie luată în ședința Adunării Generale Extraordinare din data de 2 august 2014.

Odată cu debutul noului sezon din „fotbalul amator”, arbitrii sunt nevoiți să promoveze probele fizice și teoretice, pentru a putea conduce partidele din fotbalul județean. Vă prezentăm mai jos în ce constă cele două probe, precum și programul cursului:

Proba fizică:

În urma ședinței Comisiei Județene a Arbitrilor Alba din 20 iunie 2014, arbitrii au fost defalcați în cinci grupe, având ca și criteriu principal vârsta. Proba fizică va avea loc pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia, fiind programată la ora 08.00. Această probă a fost împărțită în două secțiuni:

- proba de viteză: 6 probe x 40 de metri;

- proba de rezistență (testul COOPER): minim 2700 de metri în 12 minute.

Proba teoretică:

Proba teoretică se va ține în amfiteatrul A9 din cadrul Universității „1 Decembrie 1918”, începând cu ora 11:00. Observatorii vor fi primii care vor intra în „febra” examenului. Aceștia vor susține o lucrare cu 20 de întrebări, având ca bibliografie „Legile jocului” și „ROAF”.  Față de anii trecuți, observatorii vor avea parte de o premieră. Spre deosebire de testele teoretice precedente, în acest an se vor constitui două loturi de observatori: lotul „Ligii a IV-a” și lotul „Ligii a V-a”, acestea fiind constituite în urma rezultatelor obținute la examen.

O oră mai târziu, arbitri vor susține testarea teoretică, iar aceasta constă  într-un test de 10 întrebări, având ca bibliografie „Legile jocului” și „ROAF”, în urma cărora trebuie să obțină minim nota 7.

De la ora 13:00, va începe cursul pentru arbitri și observatori, în cadrul căruia vor fi susținute teme, având ca lectori arbitri și arbitri asistenți, din lotul Ligii I, invitați pentru curs. De asemenea, arbitrilor și observatorilor le vor fi prezentate ultimele modificări și instrucțiuni ale regulamentelor în vigoare.