ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Știri La Sibiu a avut loc o acțiune de selecție interjudețeană pentru copii născuți în anul 2000
La Sibiu a avut loc o acțiune de selecție interjudețeană pentru copii născuți în anul 2000 Imprimare Email
Joi, 16 Octombrie 2014

Selecție 2000 - SibiuMiercuri, 15 octombrie 2014, pe stadionul „Mecanica” din Sibiu, a avut loc o acțiune de selecție unde au participat 36 de copii de la selecționatele juniorilor născuți în anul 2000 (clasa a VIII-a, obligatoriu), ale județelor Alba și Sibiu. Acțiunea de selecție a fost organizată de Federația Română de Fotbal, în vederea căutării unor copii de perspectivă pentru Centrul Regional de la Târgu Mureș.

La acțiunea de pe stadionul „Mecanica” din Sibiu a participat din partea Federației Române de Fotbal, dl Marcel Pușcaș - directorul general FRF, alături de Alin Hancăș - referent zonal FRF, pentru județele Alba și Sibiu. Acțiunea de selecție a fost împărțită în două părți. Un meci între cele două selecționate, terminat cu scorul de 3-2 pentru Sibiu (două reprize de 30 de minute) și o altă repriză în care cele două echipe au jucat amestecați. După cele 90 de minute de joc, toți copii prezenți au fost anunțați că sunt în vederile Federației Române de Fotbal, însă doar 18 din cei 36 vor participa peste 2 săptămâni la o altă acțiune de selecție care se va desfășura la Brașov. Copii selecționați vor fi anunțați prin cluburi dacă vor face parte sau nu din echipa care se va deplasa la Brașov.

Cei 17 copii din județul Alba, care au participat la acțiunea de selecție de la Sibiu sunt:

Văsuț Iosif, Alexa Cătălin (Viitorul Aiud), Antoniade Cătălin, Crișan Eduard (Olimpia Aiud), Goța Alexandru (Viitorul Sântimbru), Borca Sorin, Nica Sergiu (CF Metalurgistul 1939 Cugir), Petric Andrei, Daniel Sergiu, Petruse Darius (Rival Alba Iulia), Stânea Cristian, Narița Alexandru, Boboia Cornel, Savu Alexandru (Unirea Alba Iulia), Șerban Daniel, Jica Bogdan (CSȘ Blaj), Tat Daniel (Mureșul Vințu de Jos), Miclea Florin (Viitorul Unirea).

Pentru a putea vedea o galerie foto de la acest eveniment, vă rugăm să accesați facebook-ul Asociației Județene de Fotbal Alba sau dați click AICI.