ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Știri
Hai ROMÂNIA! Imprimare Email
Miercuri, 20 Iulie 2011

Romania1Astăzi debutăm în Campionatul European U-19, la noi acasă: în România!

Suntem cu toți alături de acești tricolori, le urâm NOROC ȘI SUCCES, iar faptul că avem reprezentanți ai județului Alba în această reprezentativă: Nicușor STANCIU și Florin ILIE, ne face mult mai motivați să strigăm: Hai ROMÂNIA!

NOTA BENE (01.08.2011):

Nu am avut succesul așteptat pentru echipa națională U-19 la acest turneu, dar cei doi jucători menționați, au fost convocați de antrenorul Victor PIȚURCĂ, la acțiunea de pregătire a naționalei mari a României ce începe astăzi la Mogoșoaia!

Felicitări pentru convocare, urări de sănătate și succes în viitorul lor fotbalistic, pentru Nicușor STANCIU și Florin ILIE!

 
Baia de Arieș în sărbătoare! Imprimare Email
Luni, 18 Iulie 2011

DSC07819”Încredere și speranță!” - vor fi zilele orașului Baia de Arieș la sfârșitul săptămânii viitoare și vom fi cu toți acolo!

Pentru că e mare sărbătoare, sâmbătă-duminică (30-31 iulie 2011), nu doar pentru oraș, dar și pentru fotbal și vă spunem de ce vom fi acolo:

  1. Pentru că am fost invitați să sărbătorim împreună!
  2. Pentru că se inaugurează un teren cu suprafață artificială, atât pentru fotbal cât și pentru tenis de câmp!
  3. Dacă avem teren pentru fotbal, înseamnă că trebuie să avem și FOTBAL ORGANIZAT!
  4. Pentru fotbal și pentru cultură, deoarece se va inaugura (după restaurare) și Casa de Cultură, iar evenimentele cultural-artistice, spectacolul folcloric, alături de acțiunea fotbalistică, sperăm că vor aduce celor prezenți destule momente de bucurie, ca urmare a străduinței domnului Gheorghe BORA-primarul orașului Baia de Arieș!

Vă prezentăm programul fotbalistic ce va avea loc în ziua de sâmbătă-30 iulie 2011:

  • ora 15.00-joc copii: Drum Nou BISTRA-Arieșul Apuseni BAIA DE ARIEȘ (echipa 1);
  • ora 15.35-joc copii: Viitorul ABRUD-Arieșul Apuseni BAIA DE ARIEȘ (echipa 2);
  • ora 16.10-jocul partenerilor: echipa MEDIA-echipa AJF Alba;
  • ora 17.00-jocul seniorilor: Cuprirom ABRUD-Arieșul Apuseni BAIA DE ARIEȘ;
  • ora 18.00-finala mică copii;
  • ora 18.45-finala mare copii;
  • ora 19.30-FESTIVITATE DE PREMIERE!

Fotografia de prezentare vă arată ”în roz” viitorul fotbalistic din Baia de Arieș, pe terenul sintetic aflându-se echipa de copii antrenată de Marius DUP, numit de fapt ”Hagi al Apusenilor”!

În mijlocul fotografiei (între cele două rânduri) avem jucătorul surpriză al echipei, acesta fiind de fapt o fetiță de 10 ani:

REBECA STOINA - un nume pe care dorim, peste puțini ani, să îl auzim ca jucătoare sub tricoul național al echipei feminine de fotbal!

 

 
Cuvântul Președintelui Imprimare Email
Miercuri, 06 Iulie 2011

DSC01226Nu este niciodată prea târziu să devii ceea ce poți fi.”

GEORGE ELIOT


Ne străduim împreună, de ani de zile, să punem AJF Alba într-o altă lumină:

  • să avem competiții mult mai atractive, pe lângă faptul că le-am vrut mult mai consistente;
  • să atragem susținere financiară pentru membri afiliați;
  • să ne respectăm reciproc, iar jocurile să fie prilej de bucurie, nu de plătit polițe;
  • să dăm șansă fotbalului amator din județ și să punem în valoare potențialul fotbalistic al județului;
  • să ne găsim adevărata identitate;
  • să devenim competitivi la nivel național;
  • să fim apreciați pentru tot ceea ce realizăm împreună!

Obiectivele pe care le-am enumerat, pot fi considerate adevăratele priorități pe care personal le-am avut în vedere, atunci când în 1999 am hotărât să candidez la funcția de președinte al AJF Alba.

Din când în când trebuie să îți mai faci și analiza activității, iar acum, între două sezoane competiționale, consider că este momentul cel mai potrivit. După 4 ani de parteneriat cu Consiliul Județean Alba, parcă vorbim de pe alte coordonate.

Să dai Cezarului ce i se cuvine! Asta înseamnă, pentru cei care participă la competițiile organizate de AJF Alba, nu doar să te mulțumești cu sprijinul financiar alocat, ci să te preocupi și de obligațiile pe care le ai, pentru a respecta: competiția și regulile ei, partenerul principal al AJF Alba, precum și  imaginea noastră a tuturor celor implicați la acest nivel.

Sunt ideile, reperele, care vreau să ne călăuzească pe toți, dacă vrem să devenim mai valoroși și să avem un viitor mai bun.

Timpul va demonstra că vom fi mai buni dacă vom fi consecvenți!

 

Sorin CORPODEAN

Președinte AJF Alba

 
A început CMA-2011 Imprimare Email
Luni, 04 Iulie 2011

DVCI0830Campionatul Munților Apuseni-2011, fotbal amator pe teren redus pentru zona rurală, a debutat duminică-3 iulie, la Bistra (foto-echipa de copii locală-antrenor Tiberiu Boca-Dondea) , cu prima etapă a jocurilor programate, conform tragerii la sorți, pentru grupele A și B. Peste o săptămână vor intra în competiție și echipele din grupele C și D, iar jocurile se vor desfășura la Bistra (grupa A+C) și la Ciuruleasa (grupa B+D), duminică-10.07.2011, începând cu ora 10.00. Programul complet al jocurilor poate fi urmărit la secțiunea Competiții 2011-2012.

Debutul în ediția a II-a a campionatului a coincis cu zilele comunei Bistra, iar faptul că avem și competiția paralelă a copiilor (vârsta 10-15 ani), ne dă speranța că prin continuitatea organizării, campionatul respectiv va deveni de tradiție în zona Munților Apuseni și va fi așteptat cu interes crescut în fiecare vară de competitorii din zonă.

Despre desfășurare și rezultate (vezi Competiții 2011-2012) o să încercăm, nu numai prin articolele și informațiile postate pe site-ul AJF Alba, ci și cu sprijinul mass-mediei județene, dar în special cu Ziarul de Apuseni, să prezentăm cu detalii derularea CMA-2011 seniori (vezi album foto) și copii (vezi album foto).

Este marea realizare, pentru noi ca organizatori, că avem și campionatul copiilor din acest an și chiar dacă putem fi considerați subiectivi, efectul acestor competiții organizate anual în zonă, o să îl putem vedea cu toții peste 3-4 ani.

Se remarcă de la prima etapă, chiar dacă debutul într-o competiție este întotdeauna mai rezervat, că în acest an ambițiile vor fi mult mai mari pentru afirmare, iar orgoliile cresc și ele pe măsură. Sperăm că și pentru spectatorii care vor urmări jocurile din afara terenului, vor fi momente apreciate. Tot ce ne dorim este să ne bucurăm împreună de aceste campionate organizate prin parteneriatul AJF-Consiliul Județean Alba și să devenim, cu implicare maximă, susținătorii fotbalului în zona minunată a Munților Apuseni.

MULT SUCCES TUTUROR ȘI MULȚUMIM ÎN PRIMUL RÂND PENTRU PARTICIPARE!

 
<< Început < Anterior 211 212 213 214 215 216 217 218 219 220 Următor > Sfârşit >>