Cuvântul Președintelui |
Sâmbătă, 18 Iunie 2011 |
”Lucrurile pe care le gândești determină calitatea vieții tale. Sufletul tău ia culoarea gândurilor tale” MARCUS AURELIUS Mai avem o săptămână și încheiem anul competițional 2010-2011. Este de fapt al patrulea an competițional din parteneriatul cu Consiliul Județean Alba, parteneriat început în vara anului 2007, Consiliul Județean Alba atribuind pentru membri afiliați la AJF Alba, în cei 4 ani, un sprijin financiar remarcabil-1.450.000 RON (14,5 miliarde lei), sumă care a contribuit în mod absolut la prezența multor echipe pe harta fotbalistică a județului și desfășurarea pe un alt palier a competițiilor organizate de AJF Alba. De ce fac această trimitere, sau introducere a ideilor pe care vreau să le împărtășesc tuturor? Pentru că, fără sprijinul menționat, multe echipe, sau localități din județ, nu ar fi apărut pe harta fotbalistică a județului Alba, iar când vorbim de echipe trebuie să ne referim la ce efecte aduce viața unui astfel de grup. Trecând la date statistice, în primul rând, ca efect al parteneriatului cu Consiliul Județean Alba, vreau să amintesc doar câteva repere sau cifre semnificative:
Avem evident un salt cantitativ și audiență pe măsură, dar ne dorim și saltul calitativ. Ne întrebăm: de ce nu-l avem saltul calitativ, pe care l-am vrea evidențiat prin rezultatele înregistrate contra adversarilor din alte județe, cu prilejul fazelor zonale a copiilor sau juniorilor, sau în cazul jocului de baraj disputat de campioana Ligii a IV-a. Răspunsul e dat de mai mulți factori, care pot fi argumentați cu exemple ale ultimului sezon, printre aceștia fiind: educație-prin superficialitate sau lipsă de respect, infrastructură-prin lipsa unei implicări corespunzătoare pe plan local (inclusiv financiar) pentru susținerea activității echipei și, nu în ultimul rând, un management păgubos pentru viitorul echipei. Pe scurt spus: NE MULȚUMIM CU PREA PUȚIN! Ce dorim noi AJF Alba, ca organizatori, este să dăm o alternativă tuturor doritorilor, în special copiilor și juniorilor, de a face fotbal într-un cadru organizat, să îmbunătățim condițiile în care se derulează toate competițiile de juniori și seniori, să creștem în valoare potențialul fotbalistic al județului, dar să avem grijă și cum punem în slujba dezvoltării activității fotbalistice din județ aceste valori individuale, care de multe ori pleacă la alte echipe, în alte județe, fără a lăsa în urmă măcar emulația necesară pentru viitor. DETALIILE FAC DIFERENȚA ÎN CELE MAI MULTE SITUAȚII, AȘA CĂ VĂ INVIT SĂ FIM MAI ATENȚI LA DETALII! Sorin CORPODEAN Președinte AJF Alba
|