ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Știri CMA-programul sferturilor de finală
CMA-programul sferturilor de finală Imprimare Email
Luni, 08 August 2011

În urma ultimei etape programate pentru grupele A și B (jocurile disputându-se la Cărpeniș, duminică-7 august), a clasamentelor finale și a sistemului de împerechere a echipelor calificate, avem următoarele meciuri în sferturile de finală:

  • ora 10.00 - Ciuruleasa (A1)-Bistra (B2) copii;
  • ora 11.00 - Roșia Montană (A1)-Horea (B2) seniori;
  • ora 12.00 - Sălciua (A2)-Arieșeni (B1) copii;
  • ora 13.00 - Sălciua (A2)-Arieșeni (B1) seniori;
  • ora 14.00 - Lupșa (C2)-Avram Iancu (D1) copii;
  • ora 15.00 - Lupșa (C1)-Bucium (D2) seniori;
  • ora 16.00 - Poșaga (C1)-Sohodol (D2) copii;
  • ora 17.00 - Almașu Mare (C2)-Sohodol (D1) seniori.

Jocurile se vor disputa la Sălciua, duminică -14 august, terenul sintetic din comună fiind astfel oficial inaugurat pentru competiția noastră!

Așa cum cu o săptămână înainte, la Ocoliș, am avut un joc de seniori tranșant pentru calificare și terminat la egalitate 2-2 (între Almașu Mare și Mogoș-echipa din Mogoș a condus de 2 ori și a fost egalată; în cazul victoriei ar fi fost calificată echipa din Mogoș, în dauna celor din Almașu Mare) și ieri în ultimul joc al grupei B am avut parte de suspans, până în ultima secundă, meciul Horea-Albac încheindu-se cu același rezultat de egalitate 2-2, după ce echipa din Albac a condus cu 2-0 și a fost egalată pe finalul jocului (în cazul victoriei Albac era calificată).

Au fost meciuri atractive și urmărite de mulți spectatori, iar dacă remarcăm faptul că trei dintre echipele de copii au avut victorii pe linie: Arieșeni, Ciuruleasa (4 victorii din 4 jocuri) și Poșaga (3 victorii din 3 jocuri), în fotografia de prezentare avem echipa de copii din Avram Iancu, aceasta fiind singura echipă din cele 36 (18 de copii și 18 de seniori) care nu a primit nici un gol în meciurile jucate până acum!

În altă ordine de idei, locul de desfășurare a semifinalelor va fi stabilit după jocurile din sferturi, iar finalele se vor disputa sâmbătă-27 august 2011- la Ciuruleasa, conform programului afișat deja la secțiunea Competiții 2011-2012/Campionatul Munților Apuseni 2011.