ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE FOTBAL ALBA - Membru afiliat FRF

Știri Liga a IV-a începe cu jocuri derby! Deschiderea noului sezon are programat chiar meciul între locul 1 și 2 ... din sezonul trecut, la juniori A1 ... adică: Olimpia Aiud - Performanța Ighiu !
Liga a IV-a începe cu jocuri derby! Deschiderea noului sezon are programat chiar meciul între locul 1 și 2 ... din sezonul trecut, la juniori A1 ... adică: Olimpia Aiud - Performanța Ighiu ! Imprimare Email
Vineri, 22 August 2014

Olimpia Aiud - Juniori A1După vacanța dintre sezoanele competiționale și numărătoarea inversă (pregătirea noului campionat), mâine dimineață, sâmbătă-23 august, se va da startul primei etape din Liga a IV-a, cu un derby ”la dublu”, ce se va desfășura la Aiud între Olimpia și Performanța Ighiu!

La finalul campionatului trecut de juniori A1, echipa Olimpia Aiud (foto) reușea un parcurs impecabil, câștigând titlul de campioană județeană, cu 23 de victorii și un egal înregistrat, din 24 de partide disputate (vezi AICI clasamentul final)! Mai mult de atât, golgeterul competiției respective a fost desemnat tot un jucător al echipei campioane, atacantul Ciubucă Tudor. La seniori în schimb, Performanța termina sezonul trecut în fața echipei Olimpia (locul 4 Performanța, respectiv locul 5 Olimpia), așa că tragerea la sorți a stabilit în prima etapă ”dubla” revanșei între cele două echipe!

Un alt derby al primei etape se va disputa la Abrud, între Cuprirom și Viitorul Sântimbru (locul 2, respectiv locul 3 în sezonul trecut de seniori, la diferență de un punct - vezi AICI clasamentul), dar ... atunci când ne uităm pe programarea jocurilor primei etape din noul campionat (vezi AICI), parcă toate meciurile sunt foarte interesante și echilibrate, mai ales că se întâlnesc în partide directe și echipe noi promovate în Liga a IV-a! 

Merită așadar să urmărim ce se va întâmpla în jocurile primei etape din Liga a IV-a seniori, dar și din campionatul juniorilor A1! Suntem convinși că, după pauza dintre sezoanele competiționale, spectatorii sunt nerăbdători să fie alături de echipele favorite, așa că îi îndemnăm la o atitudine corespunzătoare, cu FAIR-PLAY în comportament ... și sperăm că vom avea parte de jocuri spectaculoase, cu un fotbal de calitate, pe tot parcursul noului campionat!